Începând de astăzi, toate eforturile vă sunt dedicate vouă
Sunt 33 de grade Celsius astăzi la Olimp și vântul adie ușor. Noi ne simțim ca înainte de un examen. Mai este foarte, foarte puțin și ne vom întâlni aici. Abia așteptăm să vedem reacția fiecăruia dintre voi atunci când o să ne călcați pragul….

De ce să-ți faci o vacanță pe litoralul românesc?
Marea vindecă trupul și sufletul, marea e un prieten vechi, pe care parcă nu l-ai mai văzut demult, și poate de aceea majoritatea oamenilor salută marea atunci când o revăd. Avem privilegiul să trăim într-o țară cu deschidere la mare , lucru ce trebuie să…
Trei hoteluri, un singur nume: Phoenicia Blue View!
Un complex care a scris istorie timp de 50 de ani, revine pe marea scenă a litoralului românesc. Poate pentru mulți dintre dumneavoastră, cei care ne-ați urmărit săptămânal și ați văzut cum acest minunat proiect a renăscut precum pasărea Phoenix, această informație nu e o…
Phoenicia Blue View, te așteaptă la mare!
Sunt 8 luni de când aventura noastră a început la Olimp . Cand am ajuns aici, în toamna anului trecut, părea că e un proiect imposibil de realizat într-un timp scurt. Nu aveam pe atunci de unde să știm că va urma și un an atipic…
Olimpul în cifre!
Săptămâna aceasta am vrea să vă prezentăm câteva cifre, pentru a înțelege mai bine munca titanică pe care am dus-o la Olimp în ultimele 8 luni. -35 de milioane de euro investiti. -80% din suma a fost investită în plină pandemie Coronavirus. -Pana la finalul…
Cea mai lungă primăvară…
A fost o primăvară lungă, cât un an de zile. Ce sentiment ciudat, să îți fie teamă că anul acesta nu o să se poată bucura nimeni de rezultatele muncii tale. Iată că suntem în ultimele zile de primăvară și în sfârșit putem să respirăm…
Anul acesta #călătorimacasă în siguranță
Vara aceasta este despre “ACASĂ”, despre cum redescoperim România și ajutăm la susținerea turismului românesc. Suntem susținători ai turismului intern de mai bine de 15 ani și nu vom înceta să facem asta. E timpul să învățăm să ne reîndrăgostim de ce e al nostru. Chiar…
Reușim cu încredere și dedicație
Industria ospitalității în aceste momente este în ceață, cu toate astea, gândurile noastre merg către dumneavoastră acum. Încercăm să găsim soluții, să înțelegem situația și să ne adaptăm. Pentru noi fiecare săptămână este o provocare. Suntem obișnuiți cu asta, însă provocarea cea mai mare abia…
Cu speranța că și noi putem să #calatorim acasă…
În urmă cu ceva vreme ne-am făcut toți o promisiune, aceea de a munci necontenit până ce scopul nostru va fi îndeplinit. Suntem încântați să ne uităm la calendar și să vedem că în câteva săptămâni bune ne vom mai îndeplini o promisiune. Ne vom…
Ce libere sunt păsările….
Săptămâna aceasta vrem să vă plimbăm puțin în zbor. Fără prea multe cuvinte, vă purtăm într-o călătorie deasupra complexului și golfului de la Olimp. Primăvara aceasta am observat diversitatea de culori prin care ne încântă Marea Neagră în fiecare săptămână. La fel, în ultimele 4…