Vara aceasta este despre “ACASĂ”, despre cum redescoperim România și ajutăm la susținerea turismului românesc. Suntem susținători ai turismului intern de mai bine de 15 ani și nu vom înceta să facem asta. E timpul să învățăm să ne reîndrăgostim de ce e al nostru.

Chiar dacă este un an care va intra în istoria negativă a turismului mondial, din fericire România are potențial pentru ca turismul intern să răzbească într-o perioadă grea la nivel planetar. Acest colț de paradis este casa noastră este locul pe care, mai mult ca niciodată, acum trebuie să-l susținem și să-l promovăm.

Să mulțumim naturii pentru că a avut plăcerea și inspirația să ne deseneze atâtea locuri frumoase pe care le întâlnim în România. Este timpul să ne trezim și să înțelegem potențialul fantastic pe care țara noastră îl are pentru turism. De prea mulți ani turismul intern suferă și este ignorat. Acum fiecare dintre noi poate să participle la redescoperirea României.

Este momentul ca turismul românesc să renască. Iar pentru asta e nevoie de ajutorul nostru, al tuturor românilor. Trebuie să dăm toți un exemplu și să promovăm tot ce ține de frumusețile patriei, prin orice cale de comunicare posibilă. Este un moment bun să arătăm tuturor autorităților că turismul intern contează și are potențial, e momentul să arătăm că România merită mai mult.

Dragi prieteni, în acest an greu vrem să vă reamintim că viitorul turismului românesc este în mâinile noastre, a tuturor. Acțiunile noastre din acest an pot să schimbe complet viitorul, dacă ne implicăm!

Te invităm ca vara aceasta să fii tu promotorul României. Atunci când vom putea să călătorim în siguranță, alege să-ți faci vacanța în țară, alege să promovezi locurile frumoase de aici și oamenii pe care îi întâlnești.

Așa că, acum, te lăsăm, pentru un minut, să călătorești prin România, un loc atât de binecuvântat! Până atunci, echipa Phoenicia ramâne de neoprit!